POLITICUS

Summitul NATO de la București a readus în atenție așa subiecte precum securitatea în Balcani și Orientul Mijlociu. Provocările la adresa securității din aceste regiuni sunt de natură teroristă și interlopă, care afectează grav dezvoltarea socială și economică a regiunilor respective. Menținerea securității în Balcani, unde odată cu proclamarea independenței provinciei Kosovo a crescut riscul de violență, rămâne în continuare sarcina generală a KFOR. Menținerea securității în Orientul Mijlociu este determinată în mare măsură de îndeplinirea responsabilităților operaționale în Afganistan. 

Transformarea alianței va cuprinde un set de aranjamente de logistică și transport pentru misiunile NATO, în special cele din Kosovo și Afganistan, care reprezintă cu desăvârșire centre de atracție în politica alianței de menținere a securității pentru anii următori, precum și dezvoltarea unei politici cuprinzătoare pentru prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă şi apărarea împotriva ameninţărilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare.

În esență summit-ul NATO de la București nu a fost cel mai reușit, după cum menționează Der Spiegel, deoarece NATO nu a reușit să-și rezolve diviziunile și criza de identitate cu care se confruntă aproape de un deceniu. Ce a marcat totuși acest Summit în istoria alianței dar și a României, țara, care a găzduit evenimentul? În primul rând, a fost pusă în discuție aderarea potențială a două state ex-sovietice, a căror poziție geografică ar completa realmente politica de menținere a securității Euro-Atlantice, deși la insistența Rusiei candidatura acestor state a fost amânată, acestea mulțumindu-se doar cu o promisiune de o eventuală aderare. Marcant pentru România a fost faptul că va fi protejată de scutul antirachetă al NATO, care în același timp va acora protecție Greciei și Bulgariei. Acest summit totuși consistent în propuneri și politici, a determinat o nouă etapă în evoluția alianței și în extinderea arhitecturii securității Euro-Atlantice. Astfel a fost expusă o nouă politică de apărare cyber, care are drept scop protejarea sistemelor informatice „cheie", în acord cu responsabilităţile lor specifice precum și sigurarea unei capabilităţi de sprijin pentru naţiunile aliate, la cerere, de respingere a unui atac cibernetic. De asemenea un rol semnificativ a avut securitatea energetică, care după summitul de la Riga, a devenit unul dintre subiectele cheie în menținerea securității Euro-Atlantice. Conform declarației luate la București, aliaţii au identificat principii care vor guverna abordarea NATO în acest domeniu şi au evidenţiat opţiuni şi recomandări pentru activităţile viitoare. Astfel, NATO își ia angajamentul în următoarele domenii: punerea în comun şi schimbul de informaţii; proiectarea stabilităţii; promovarea cooperării internaţionale şi regionale; sprijinul pentru gestionarea efectelor şi sprijinirea protecţiei infrastructurii energetice critice.

În colajul acestor constatări un loc aparte îi revine momentului legat de Ucraina, Georgia și Republica Moldova. Dacă în cazul celor două state, situația este aproape clară, ele vor fi învitate pentru aderare în timpul apropiat, fără îndoială că subiectul rămâne fierbinte după culise în privința Moldovei, care și-a exprimat principiul de neutralitate în politca de securitate și pentru care chestiunea transnistreană rămâne subiect deschis pentru discuții. Atâta timp cât sunt prezente forțele pacificatoare rusești în Transnistria, în detrimentul constituției Republicii Moldova, chestiunea transistreană rămâne subiect deschis. Aderarea recentă a României la NATO a contribuit la o intensă colaborare a Moldovei cu NATO, unele din cele mai reușite rezultate fiind semnarea IPAP-ului și deschiderea centrului de informare și documentare privind NATO la Chișinău, apoi și filialele acestuia în țară. Cum deciziile luate la summit se vor răsfrânge asupra Republicii Moldova este devreme de spus. Atenția toată se va axa pe problematica soluționării chestiunii transnistrene. Declarația Summitului NATO de la București vorbește despre necesitatea dezvoltării parteneriatului NATO-Rusia, în ciuda recentelor declarații și acțiuni ale părții rusești. Readucerea Rusiei în FACE ar însemna o accelerare în procesul de soluționare a chestiunii transnistrene, pe fundalul angajamentelor de la Instanbul. Cheia soluționării conflictului ar putea fi nu la Moscova, așa cum menționează autoritățile de la Chișinău, ci la Bruxelles. Declarația reflectă extinderea domeniilor de interes strategic și politic ale NATO, invitând Albania și Croația pentru aderare și lăsând ușile deschise Ucrainei și Georgiei. Această configurație geopolitică marcată de extinderea NATO spre Estul Europei facilitează Moldovei la informarea și documentarea amplă a spațiului Euro-Atlantic cu problematica transnistreană, alias recunoașterea acestei probleme pe plan internațional și accelerarea îndeplinirii angajamentelor luate de Rusia la Summitul de la Instanbul. Soluționarea chestiunii depinde foarte mult de faptul cum Moldova va aborda subiectul Transnistriei în continuare, cum va imforma opinia internațională, cum va purcede la diplomația publică. Bruxelles trebuie informat cu promptitudine și coerență despre negocierele întreprinse și desfășurate pe fundalul soluționării chestiunii transnistrene, pentru că nu mă refer la aspectul militar al structurii Euro-Atlantice, ci la aspectul diplomației publice și asistenței consultative în negocieri ca reale instrumente de aplicare în soluționarea conflictului transnistrean. NATO nu se implică în problema transnistreană, care deține o abordare de uz intern. NATO poate asista consultativ în mediere și negociere, ceea ce ar putea reprezenta cheia soluționării problemei.

Situația din Balcani, care rămâne tensionată după recenta declarație a independenței Kosovo, solicită o implicare amplă a KFOR în țară și o menținere înaltă a dialogului strategic și politic cu statele partenere din regiune, inclusiv cu Republica Moldova, pentru a asigura un cadru viabil de securitate și democrație în regiune. Aderarea Albaniei și Croației lărgește spațiul de interese a NATO în ceea ce privește combaterea terorismului internațional și proliferarea armamentului în Balcani. De asemenea, cu aderarea acestor două state se fortifică și planul de creare a unui sistem de apărare anti-rachetă la intenția SUA în Europa, care în condițiile de amenințare cu rachete balistice cu rază lungă de acțiune să fie protejată. Un rol important în această configurație îl joacă Rusia, care nudemult a suspedant participarea sa la tratatul FACE, poziția căreia în politica de apărare anti-rachetă este una hotărâtoare. Consolidarea dialogului cu Rusia de către NATO pe acest fundal ar putea determina eventual soluționarea conflictului Transnistrean și promovarea unui dialog politic sănătos dintre Chișinău și Moscova. Incertitudinea politică referitoare la politica Moldovei cu privire la integrarea în structurile europene pare a fi una dubioasă în opinia publică internațională atâta timp cât Moldova se arătă interesată de politica Moscovei. Cu cât insistă Moldova la o politică a dublelor standarde, cu atât se îndepărtează de posibilitatea soluționării chestiunii transnistrene și cu atât mai mult de o eventuală aderare la structurile europene. Chestiunea transnistreană nu reprezintă o piedică în realizarea IPAP-ului și Planului Moldova – UE, ci voința politică care nu este bine exprimată în societatea politică și respectiv prost înțeleasă de societatea civilă și de cea internațională.